marți, 24 noiembrie 2009

Automobilul pentru persoanele cu handicap locomotor Kenguru de la Rehab

Una dintre probleme cele mai mari cu care se confrunta persoanele cu anumite forme de handicap locomotor este cea a transportului. Intr-adevar, exista anumite vehicule adaptate in mod special pentru ei, dar acestea nu sunt decat vehicule normale, ale caror comenzi au fost modificate, ceea ce le fac destul de incomode de condus. Dar iata ca vecinii nostrii unguri de la compania Rehab au inventat o masina proiectata special pentru persoanele care se deplaseaza in scaune cu rotile, autovehiculul numit Kenguru.

Kenguru este un micut automobil electric care nu mai are scaune propriu zise, ci numai un spatiu gol in care poate fi urcat un scaun cu rotile. Utilizatorul intra in automobil prin partea din spate, care nu este altceva decat o usa de mari dimensiuni, si apoi fixeaza scaunul cu rotile in niste suporturi de pe podea special proiectate. Controlul automobilului este extrem de facil, el realizandu-se prin intermediul unui joystick pozitionat central.

Fiind alimentat de baterii, Kenguru este un automobil ecologic, dar acest lucru ii afecteaza in mod evident capacitatile. Astfel, masina are o autonomie de 60 de kilometri, putand atinge o viteza maxima de 40 de km/h. Costa in jur de 12.500 de dolari, dar poate fi obtinut gratuit de catre persoanele cu handicapuri severe, prin intermediul serviciilor de protectie sociala.

Suportul pentru hartie igienica ce include boxe pentru iPod iCarta de la Atech

Se poate spune deja ca numele de iPod a devenit cumva sinonim cu termenul "player de muzica portabil", iar succesul extraordinar de care s-a bucurat si se bucura in continuare dispozitivul creat de Apple a facut ca, de-a lungul timpului, sa fie dezvoltate tot felul de accesorii pentru el, care de care mai ciudate. Cu toate acestea, ceea ce veti vedea in continuare depaseste orice imaginatie, deoarece iCarta produs de compania Atech imbina un sistem audio compatibil iPod cu un... suport pentru hartia igienica.

Menit sa le permita utilizatorilor sa se bucure de melodiile lor favorite chiar si in timp ce folosesc toaleta, sistemul iCarta include 4 difuzoare rezistente la umezeala (2 tweetere pentru inalte si 2 woofere pentru basi), care, conform declaratiei producatorilor, ofera un sunet foarte clar si de calitate. In plus, iCarta functioneaza si pe post de sistem de alimentare, deoarece poate incarca iPod-ul in timpul utilizarii.

iCarta ocupa ceva mai mult spatiu decat un suport normal pentru hartia igienica, avand dimensiuni de 210mm x 93mm x 181mm, si este alimentat prin intermediul unui adaptor AC. Dispozitivul este compatibil cu toate modelele de iPod, dar, prin intermediul unor adaptori, poate fi folosit si impreuna cu alte player-e digitale, si mai mult ca sigur este ceva de-a dreptul extraordinar pentru cei care-si iubesc atat de mult iPod-urile incat nu se pot desparti nicaieri de ele.

Mausul optic care se poarta pe deget EEM-GTMS-300BK. In loc de inel



Mausurile, desi reprezinta o categorie de periferice care sunt disponibile pe piata intr-o uriasa varietate de modele, culori si forme, sunt proiectate conform unui concept general, deja devenit clasic, in ciuda numeroaselor modificari aduse in timp.
Dar iata ca producatorii lui EEM-GTMS-300BK au reusit sa modifice acest concept intr-o manier
a foarte inovativa, creand un maus
care, in loc sa fie miscat cu mana, se misca odata cu mana, fiind purtat de utilizatori pe deget.


Mausul, ce are o rezolutie de 800 dpi, functioneaza intr-o maniera cat
se poate de simpla. Astfel, el se fixeaza pe degetul aratator, prin intermediul unei benzi velcro (sau arici, cum este ea cunoscuta la noi), iar raza laser a senzorului optic poate fi proiectata cu usurinta pe orice fel de suprafata, inclusiv pe propriul picior. Dispozitivul dispune si de 2 butoane si o rotita, care sunt operate de degetul mare al mainii.

Insa nici acest dispozitiv nu este cu totul perfect, avand in vedere faptul ca se conecteaza prin intermediul unui cablu de 1.2 m la portul USB al calculatorului (deci nu este wireless), iar producatorii recomanda folosirea sa in reprize de maxim o ora, probabil pentru a nu forta prea mult degetele mainii. In rest, insa, el este foarte portabil, avand dimensiuni de doar 62 x 23 x 33 mm, si o greutate de doar 35 de grame, si poate fi extrem de util in spatii i
nguste, in care nu este posibila folosirea unui maus obisnuit.

Cum sa-ti transformi monitorul LCD intr-unul de tip touchscreen cu ajutorul unui USB Touchscreen

Visati de mult timp sa va cumparati un ecran

de tip touchscreen, care sa va usureze foarte mult munca, dar in acelasi timp nu vreti sa renuntati la monitorul vostru LCD? Ei bine, acum exista o solutie foarte simpla, care va permite sa va controlati sistemul direct prin intermediul monitorului de care dispuneti deja, solutie numita USB Touchscreen.

Dupa cum se poate intelege si din nume, dispozitivul consta intr-o suprafata sensibila, cu functionalitatea asemanatoare unui touchscreen, dar care se ataseaza monitorului existent prin intermediul unor benzi de tip Velcro (cunoscute si sub numele de arici) si se conecteaza la portul USB al calculatorului. Pentru a controla calculatorul, se poate folosi fie direct degetul, fie stylus-ul cu care este dotat dispozitivul.

USB Touchscreen este compatibil cu monitoare LCD de 15 sau 17 inch si cu toate sistemele de operare Windows, de la 98 SE pana la XP. Cu toate acestea, dispozitivul este cat se poate de clar doar o solutie de compromis, si este destul de greu de estimat cat de mult se va apropia de functionalitatea unui touchscreen real. In orice caz, probabil ca se va bucura de un succes destul de mare, avand in vedere faptul ca, desi in acest moment pretul nu este inca cunoscut, el va fi sigur mult mai mic decat cel al unul monitor cu functionalitate touchscreen nativa.

Noi suntem putini, dar voi, utilizatorii Softpedia, sunteti mult mai multi. Iata de ce ne-am gandit sa punem la dispozitia voastra o adresa de mail la care va invitam sa trimiteti gadget-uri care noua ne-au scapat. Daca trimiteti link-uri interesante, informatiile vor fi postate pe site, cu multumirile de rigoare. Adresa este gadgets@softpedia.com.

marți, 13 octombrie 2009

Un copil are IQ-ul lui Einstein, la doar doi ani


În timp ce copiii de doi ani descoperă bucuria jocului, Oscar Wrigley, învaţă mai degrabă despre animale sălbatice sau despre istoria Romei Antice. Băieţelul de doar doi ani, cinci luni şi 11 zile, a fost acceptat ca membru în Mensa, fiind cel mai tânăr băiat, membru al organizaţiei. IQ-ul său depăşeşte 160 şi este comparabil cu cel al lui Einstein sau al lui Stephen Hawkin.
Copilul este capabil să asculte muzică clasică şi să recunoască diferite instrumente muzicale la care se cântă, spun părinţii lui. "Oscar i-a povestit, recent, soţiei mele despre ciclul reproductiv al pinguinilor", a spus tatăl băiatului, un specialist în IT, pentru Daily Mail.
Inteligenţa sa e practic în afara scalei, pentru că testul Stanford-Binet de 45 de minute, nu poate să măsoare un coeficient mai mare de 160. Doctorul Peter Congdon a spus că o astfel de inteligenţă apare la unul din 100.000 de copii.
"Va trebui să-l testăm, în viitor, pentru a stabili exact care este coeficientul lui de inteligenţă", a declarat doctorul.
Părinţii lui Oscar povestesc că băiatul a început să vorbească la nouă luni, iar la vârsta de 18 luni recita alfabetul. La vârsta de doi ani avea un vocabular de câteva mii de cuvinte, în timp majoritatea copiilor de vârsta lui ştiu doar 50 de cuvinte.
"Copilul are o înclinaţie spre muzică şi deja a cerut un saxofon, cadou de Crăciun, chiar dacă e prea mic să poată cânta la el", spun părinţii micuţului.
Părinţii lui Oscar au un IQ normal, însă unchiul lui, Jonathan Masters, a fost un copil precoce, care la doar 13 ani era înscris la facultate.
"La patru luni îi arătam două obiecte vestimentare şi el alegea ce vrea să poarte. Recent un prieten stătea la noi în grădină şi i-a arătat o pasăre lui Oscar. Copilul i-a spus că e un piţigoi albastru. Vocabularul lui e uimitor. E capabil să contruiască fraze complexe", a povestit Hannah, mama copilului.
Părinţii lui Oscar sunt îngrijoraţi de felul în care îl vor educa pe Oscar. Mama sa se luptă cu Reading Borough Concil ca micuţul să fie acceptat la şcoală, cu doi ani mai devreme decât vârsta obişnuită. 
Un purtător de cuvânt de la Mensa a confirmat că Oscar e cel mai tânăr băiat care a intrat în organizaţie. Al doilea băiat ca vârstă care a intrat în Mensa a fost Ben Woods, care avea doi ani şi 10 luni în 1995. Cel mai tânăr copil din Mensa este, Elise Tan Roberts, din Edmonton, Londra, care a fost acceptat, în urmă cu un an, cu un IQ de 154 la vârsta de doar doi ani, patru luni şi 14 zile. 
Mensa fondată în Oxford, Marea Britanie, în 1946 este cea mai mare organizaţie care pune în legătură oamenii care au un coeficient mai mare de 148.

SURSA : REALITATEA.NET

vineri, 11 septembrie 2009

Ziua Europeana fara Masini

Ziua Europeana fara Masini - 22 septembrie 2009 

In fiecare an, in centrul marilor orase europene, traficul este oprit pentru câteva ore, intr-un perimetru destinat exclusiv pietonilor, biciclistilor si vehiculelor ecologice astfel incât localnicii se pot bucura de orasul lor, mai linistit si mai putin poluat.

Aceasta initiativa, apartinând Comunitatii Europene, isi propune sa atraga atentia asupra necesitatii de a proteja mediul inconjurator deoarece asistam la o crestere constanta a numarului de autovehicule si a traficului in oras ce conduce la o degradare a vietii cetatenilor: poluarea aerului, zgomot, blocarea circulatiei.

Cu aceasta ocazie Primaria Municipiului Iasi organizeaza, cu sprijinul Inspectoratului Scolar Judetean si al Directiei pentru Sport Iasi, concursuri de desen si competitii sportive pentru elevi.

Conform masuratorilor realizate de catre reprezentantii Ministerului Mediului, nivelul de poluare in perimetrul interzis circulatiei scade la valori de pâna la 10 ori mai mici decât in perioada când circulatia autovehiculelor este permisa.



SURSA : IASI.INORAS.RO

miercuri, 9 septembrie 2009

Ziua Naţională a Pasiunilor va fi sărbătorită, în fiecare an, în a treia zi de vineri din septembrie

Promotorii acestei mişcări şi-au propus să constituie în "Federaţia Urmează-ţi Pasiunea", federaţie care are ca scop să adune sub aceeaşi umbrelă asociaţiile care au la baza promovarea unei pasiuni şi militează pentru dreptul fiecarei persoane de a-şi cultiva pasiunile.
În acest sens, a fost demarată o campanie prin care se militează pentru ca a treia vineri din luna septembrie să fie sărbătoarea naţională a pasiunilor. 
Startul campaniei e dat duminică, 13 septembrie, de manifestaţiile care vor avea loc simultan în mai multe locaţii din capitală. În Herăstrău, Cişmigiu şi Unirii se vor desfăşura mai multe activităţi:  jonglerii, offroad, fotografie, modă, muzică, motociclism, retro-cars, desen, pictură, caricatură, skating etc.  
Primul demers al federaţiei este acela de a iniţia o petiţie online pe www.pasiunea.eu cât si pe www.petitiionline.ro. Petiţia nu va rămâne un demers singular, ci va fi însoţită de o serie de acţiuni menite să sensibilizeze atât oamenii pasionaţi care pot deveni susţinătorii acestei cauze, precum şi autorităţile de care depinde punerea ei în practică.
Cu 11 zile libere, România se apropie de media europeană. Potrivit statisticilor, europenii au în medie 13 zile libere anual. În rândul ţărilor în care legea acordă cele mai multe zile libere intră Portugalia, Ungaria, Suedia sau Belgia. Acestea sunt urmate de Bulgaria şi Austria cu câte 13 zile. Grecii, francezii, nemţii şi cehii au anual câte 12 zile libere.   
Pentru a ne apropia şi mai mult de media zilelor libere la nivel european federaţia militează pentru activităţile în care ne investim puţinul timp liber. "Fiecare român are o pasiune. Fie că jucăm şah în Cişmigiu, că practicăm parapantă sau rafting, că surubărim la o maşină de epocă sau strângem timbre de valoare, noi românii facem cu pasiune aceste lucruri, în cadru organizat sau nu. Unii dintre noi am ales, mai devreme sau mai târziu, să investim timp şi energie în lucrurile care ne fac fericiţi şi ne aduc satisfacţie. Alţii sunt încă în faza în care lipsa de timp îi face să nu îşi urmeze visul. Şi pentru asta merităm cu toţii o zi liberă, o zi în care să ne ocupăm de pasiunile pe care cu toţii le avem. Dacă tot ne fofilam de la serviciu în vinerea dinainte de concediu pentru a ne pune la punct maşina de teren, pentru a ne lustrui caiacul sau pentru a ne repara cortul cu care vom pleca pe munte, de ce nu am avea o zi liberă pentru asta? Hai să nu mergem la serviciu de Ziua Naţională a Pasiunilor!, spun promotorii acestei mişcări. 

NewsIn: Salariul minim de 705 lei, stabilit de la 1 ianuarie 2010, va fi primit doar de bugetari


Salariul minim de 705 lei, stabilit de la 1 ianuarie 2010, va fi primit doar de bugetari. Potrivit NewsIn, legea unică a salarizării prevede că această sumă să fie luată drept reper doar în cazul angajaţilor de la stat, şi nu este valabilă şi pentru cei care lucrează în sistemul privat. 
Informaţia a fost confirmată pentru jurnaliştii de la NewsIn atât de ministrul Finanţelor, Gheorghe Pogea, cât şi de cel al Muncii, Marian Sârbu. 
Totodată, ministrul Muncii a declarat că va încerca să convingă Guvernul să accepte varianta ca şi în sistemul privat, salariul minim să ajungă de anul viitor la 705 lei, însă discuţiile pe această temă continuă.


Ministrul Finanţelor, Gherghe Pogeaa precizat că Legea unitară de salarizare nu stabileşte salariul minim pe economie, ci doar salariul minim din sectorul bugetar, la care urmează să se adauge sporurile, iar acesta poate fi diferit de venitul minim din sectorul privat.


"Valoarea de 705 lei, atribuită coeficientului 1 din grila Legii unitare de salarizare, nu reprezintă salariul minim pe economie stabilit pentru anul viitor. El reprezintă baza în funcţie de care se calculează toate salariile din sectorul bugetar, ce va avea o anumită dinamică şi va ajunge la 1.100 lei în 2015", a afirmat Pogea. "Vreau să se înţeleagă foarte clar. Legea unitară de salarizare nu-şi propune să stabilească salariul minim pe economie pentru următorii ani, ci doar valoarea de referinţă minimă din sectorul public ce se înmulţeşte cu ceilalţi coeficienţi din grilă", a adăugat el.


Proiectul final al Legii unitare de salarizare în sistemul bugetar, făcut public duminică seara de Guvern, nu precizează dacă referinţa întregii grile de salarizare, respectiv coeficientul de ierahizare 1, este echivalentă cu salariului minim pe economie. 

În proiectul de lege, valoarea coeficientului de ierarhizare 1 este de 705 lei în 2010, 765 lei în 2011, 845 lei în 2012, 935 lei în 2013, 1.015 lei în 2014 şi 1.100 lei în 2015, fără a se face referire la salariul minim pe economie.


Ministrul Muncii "speră" ca salariul minim pe economie să fie de 705 lei anul viitor.


Marţi, ministrul muncii, Marian Sârbu, a confirmat ruperea coeficientului 1 de salariul minim pe economie, afirmând că speră să convingă Guvernul să accepte ca valoarea salariului minim pe economie să fie egală în 2010 cu coeficientul 1 din sectorul bugetar, adică 705 lei.


"Voi milita în Guven ca salariul minim pe economie să corespundă cu coeficientul 1 din Legea unitară de salarizare, întrucât eu cred că acest lucru ar fi în beneficiul tuturor. Sper ca Executivul să accepte ca 705 lei să reprezinte chiar salariul minim pe economie şi să se regăsească la sfârşitul anului într-o Hotărâre de Guvern, după o discuţie şi cu sindicatele şi patronatele", a spus Sârbu.

Gheorghe Pogea precizează, însă, că salariul minim pe economie "poate fi şi egal cu coeficientul 1 din Legea unitară, însă acest lucru nu este obligatoriu". "Salariul minim pe economie se stabileşte în fiecare an de către Guvern, la propunerea Ministerului Muncii. Poate fi şi egal cu salariul minim din sectorul bugetar, însă nu pot spune eu cât va fi, pentru că nu eu îl stabilesc", a afirmat Pogea. Potrivit ministrului de Finanţe, salariul minim de 705 lei din sectorul bugetar, stabilit pentru 2010, "reprezintă salariul brut, din care se scad contribuţiile, la care se adaugă sporurile".


Oficiali guvernamentali au declarat duminică că salariul minim pe economie va fi rupt de venitul minim pe economie, după ce experţii FMI au cerut insistent acest lucru, pentru a nu afecta nivelul de salarizare din mediul privat şi competitivitatea.


Marian Sârbu a admis marţi că reprezentanţii Fondului au fost de acord doar ca acel coeficient 1 din Legea unică să fie 705 lei. "În ce priveşte coeficientul 1, şi FMI şi Uniunea Europeană şi Banca Mondială au fost de acord", a spus Sârbu, întrebat dacă reprezentanţii Fondului şi-au dat acordul ca salariul minim să crească la 705 lei anul viitor.


În schimb, reprezentanţii patronatelor au spus că nu vor accepta un salariu minim în mediul privat mai mare de 650 lei şi au cerut chiar desfiinţarea contractului colectiv de muncă la nivel naţional. "Noi am cerut în mediul privat ca salariul minim să fie maximum 650 lei. Se pare că Guvernul vrea 705 lei. Cel mai bine ar fi să se rupă contractul colectiv de muncă la nivel naţional în două, să existe unul pentru sistemul bugetar, să se spele Guvernul pe cap cu sindicatele, şi unul în mediu privat sau să se renunţe definitiv la contractul colectiv de muncă la nivel naţional", a declarat secretarul general al Asociaţiei Oamenilor de Afaceri din România (AOAR), Vasile Pârvan.



marți, 8 septembrie 2009

ŞOCANT! O fetiţă de un an este însărcinată cu fratele ei geamăn

Şoc pentru medicii chinezi! Ei au descoperit că o fetiţă de doar un an poartă în pântece un bebeluş.
Kang Mengru a fost dusă la un control medical după ce burta i s-a umflat inexplicabil de mult. Medicii i-au făcut o ecografie şi au descoperit fetusul. Ipoteza doctorilor este că bebeluşul este fratele geamăn al fetiţei, potrivit The Sun. Cel mai probabil, embrionul nu s-a prins în uterul mamei şi şi-a găsit alt loc pentru a se dezvolta.
Kang va suferi în curând o operaţie de cezariană.
Acest fenomen neobişnuit, extrem de rar, se numneşte "fetus in fetus" şi poate fi întâlnit o dată la 500.000 de sarcini. El apare în stadiile incipiente ale vieţii intrauterine, iar de obicei ambii fetuşi mor înainte de naştere.

miercuri, 2 septembrie 2009

Un delfin mort a fost găsit în apele de la Eforie Sud

Salvamarii care-l căutau pe băiatul de 13 ani înecat sâmbătă la Eforie Sud au găsit în larg un delfin mort.
L-au legat de barca lor şi l-au adus până la mal. Salvamarii spun că este posibil ca delfinul să se fi prins în plasele pescarilor sau să fi fost lovit de o ambarcaţiune. Salvamarii vor chema reprezentanţi ai Apelor Române să ridice cadavrul delfinului pentru autopsie.
SURSA : REALITATEA.NET

joi, 30 iulie 2009

Se bănuia, dar acum se ştie sigur: bronzatul la solar poate produce cancer

Cabinele de bronzat, cunoscute drept solare, prezintă un risc foarte mare de cancer, la fel ca şi ţigările şi azbestul. Aceasta este concluzia unor studii făcute publice de Centrul Internaţional de Cercetare asupra Cancerului, din cadrul Organizaţiei Mondiale a Sănătăţii.
Agenţia a făcut publice rezultatele cercetărilor sale asupra solarelor, ajungând la concluzia că sunt cancerigene pentru oameni.
Centrul Internaţional de Cercetare asupra Cancerului, cu sediul în Franţa, spunea până acum că lampele de bronzat sunt "probabil" cancerigene pentru oameni.
Bronzatul la solar timp de 20 de minute este echivalent cu o zi întreagă de plajă.
Solarele folosesc raze extrem de puternice, ultravioletele lor fiind de 15 ori mai intense decât soarele de la prânz din zona mediteraneană.
Cercetările, publicate în ultimul număr al revistei medicale Lancet Oncology, dezvăluie că şedinţele de ultraviolete cresc riscul de cancer cu 75%, mai ales la copii şi la tinerii adulţi.
"Solarele sunt trecute pe aceeaşi listă cu ţigările sau alcoolul, când vine vorba despre cele mai periculoase produse ce dezvoltă cancerul", a declarat Beatrice Secretan, purtătorul de cuvânt al Centrului.
Concluziile agenţiei au fost publicate cu ocazia unei reuniuni ştiinţifice, unde oameni de ştiinţă din opt ţări au reexaminat riscul de cancer prezentat de diverse tipuri de raze.

vineri, 10 iulie 2009

1 iulie a adus multe schimbări pentru români

A doua parte a anului a început, deopotrivă, cu scumpiri şi ieftiniri pentru români. Dar 1 iulie a adus câte ceva şi Executivului. Mai exact, pentru Guvern această dată înseamnă venirea primei tranşe a împrumutului de la Uniunea Europeană, dar şi lansarea mult discutatului program "Prima Casă".

1 iulie a venit cu o uşoară scădere a tarifului pentru gazele naturale, care de miercuri este cu 5% mai mic. Scăderea este în beneficiul tuturor consumatorilor casnici. În schimb, fumătorii îşi pun din nou problema dacă merită să îşi păstreze viciul, pentru că de miercuri pachetul de ţigări e mai scump cu 30 până la 40 de bani. După scumpirea din aprilie, următoarele majorări de accize pentru tutun ar fi trebuit să aibă loc în septembrie, dar unii producători au decis să devanseze termenul.

Pe de altă parte, 1 iulie a însemnat şi momentul intrării în vigoare a programului guvernamental "Prima Casă", de care ar putea beneficia 17.000 de familii. Nu în ultimul rând, Executivul aşteaptă prima tranşă din împrumutul acordat de Uniunea Europeană. Este vorba despre un miliard şi jumătate de euro. Banii merg în conturile statului, pentru achitarea datoriilor.

Sursa: Realitatea TV

O femeie în vârstă de 51 de ani s-a vindecat de o suferinţă cardiacă după ce a fost lovită de fulger

O femeie în vârstă de 51 de ani s-a vindecat de o suferinţă cardiacă după ce a fost lovită de fulger. Doctorii care o tratau pe Nada Acimovich de aritmie, adică de bătăi iregulate ale inimii care pot duce la deces, au descoperit că femeia s-a vindecat complet după ce a fost trăsnită.

De obicei, aritmia – de care suferă şi fostul premier britanic Tony Blair – este tratată cu şocuri electrice de mică intensitate pentru a restabili ritmul inimii.

Nada, din Sljivovica, Serbia, a fost salvată de la moarte de faptul că purta pantofi cu talpă din cauciuc atunci când a fost lovită de fulger, dar trăsnetul i-a resetat băătăile inimii, aducându-le la normal.

"În primul rând, ea trebuie să fie fericită că este în viaţă, iar acum va trăi cu mult mai mult decât înainte", a spus unul dintre medicii care au examinat-o.

Sursa: Central European News

sâmbătă, 4 iulie 2009

Giveaway of the day

Puteti sa downloadati cate un program gratuit (care in mod normal se cumpara) in fiecare zi de la urmatoarea adresa :

Giveaway of the Day

marți, 30 iunie 2009

1 iulie aduce multe schimbări pentru români

A doua parte a anului începe deopotrivă cu scumpiri şi ieftiniri pentru români. Dar 1 iulie aduce câte ceva şi Executivului. Mai exact, Guvernul aşteaptă prima tranşă a împrumutului de la Uniunea Europeană, dar şi lansează concret mult discutatul program "Prima Casă".

1 iulie a venit cu o uşoară scădere a tarifului pentru gazele naturale, care de astăzi este cu 5% mai mic. Scăderea este în beneficiul tuturor consumatorilor casnici. În schimb, fumătorii îşi pun din nou problema dacă merită să îşi păstreze viciul, pentru că de astăzi pachetul de ţigări e mai scump cu 30 până la 40 de bani. După scumpirea din aprilie, următoarele majorări de accize pentru tutun ar fi trebuit să aibă loc în septembrie, dar unii producători au decis să devanseze termenul.

Pe de altă parte, 1 iulie înseamnă şi momentul intrării în vigoare a programului guvernamental "Prima Casă", de care ar putea beneficia 17.000 de familii. Nu în ultimul rând, Executivul aşteaptă prima tranşă din împrumutul acordat de Uniunea Europeană. Este vorba despre un miliard şi jumătate de euro. Banii merg în conturile statului, pentru achitarea datoriilor.

Sursa: Realitatea TV

sâmbătă, 27 iunie 2009

FC Vaslui - Ioan Sdrobiş va ocupa funcţia de director tehnic al grupării patronate de Porumboiu

Ioan Sdrobiş a declarat, marţi, că a ajuns la un acord cu Adrian Porumboiu şi va ocupa funcţia de director tehnic al grupării FC Vaslui, urmând să supervizeze pregătirea echipei lui Cristian Dulca.

"M-am întâlnit luni cu domnul Porumboiu şi cu preşedintele clubului şi ne-am înţeles în mare parte asupra tuturor detaliilor. Voi fi director tehnic, voi supraveghea pregătirile celor două echipe. Ne vom concentra şi pe sectorul juvenil pentru că e nevoie şi de tineri români", a spus Sdrobiş.

Tehnicianul s-a ocupat ultima oară de pregătirea formaţiei de ligă a treia, Aerostar Bacău, iar în trecut a mai activat pe la FC Vaslui.

În cariera sa, Sdrobiş a mai antrenat echipele Jiul Petroşani, CSM Reşiţa, Dacia Brăila, FC Maramureş, Oţelul Galaţi sau Universitatea Cluj.

Sursa: NewsIn

Gheorghe Mărmureanu: Următorul cutremur va fi foarte puternic şi va fi resimţit mai ales în Moldova


Următorul seism de mare intensitate din România nu va avea loc în curând, dar va fi extrem de puternic şi va fi resimţit mai ales în Moldova.

Într-o declaraţie pentru Realitatea TV, Gheorghe Mărmureanu, directorul Institutului de Fizică a Pământului, spune că din cauza construcţiilor haotice, pagubele vor fi foarte mari.

Mărmureanu speră că propunerile specialiştilor săi vor fi transformate anul acesta în normative de construcţie. Dar numai dacă va fi sprijinit de Vasile Blaga, ministrul Locuinţei.

Directorul Institutului de Fizică a Pământului spune că "următorul cutremur va fi un cutremur adânc, foarte puternic. Cu cât va fi mai adânc, la peste 100 km, cu atât va avea dispersie mai mare. Cutremurele foarte adânci au canalizarea energiei spre Moldova, Chişinău, Moscova, dar va fi afectat şi Bucureştiul, nu aşa de grav".

Sursa: Realitatea TV

Cum suntem furaţi cu "maimuţa" de taximetrişti?


Evaziune fiscală de aproximativ 500.000 de euro pe zi! La atât se ridică suma furată de taximetrişti prin metoda cunoscută sub numele "maimuţa". Este vorba de o bucată de cuarţ dintr-o brichetă cu ajutorul căreia se modifică suma imprimată pe bonul fiscal.

Conform unui taximetrist, 90% dintre cei care au un asemenea apart de taxat folosesc metoda "maimuţa". Metoda a fost prezentată în cadrul emisiunii Realitatea te priveşte.

Aparatele de taxat folosite de taximetrişti trebuie testate şi avizate metrologic.

"Din păcate, nu cunosc această situaţie. Dacă este posibilă modificarea acelor aparate, aşa cum aţi arătat dumneavoastră, vom investiga această situaţie şi vom lua măsurile care se impun conform legii", a declarat Dumitru Ovidiu, reprezentant al Biroului Român de Metrologie Legală.

"Noi, împreună cu Poliţia, încercăm să reducem numărul acestor sisteme de eludare a platei taxelor şi impozitelor", a declarat Ion Dedu de la Direcţia Transporturi şi Drumuri a PMB.

Sursa: REALITATEA.NET

Canon oferă primul său calculator adaptat la cerinţele ecologice

Amstelveen, Olanda, Iunie, 2009: Canon îşi consolidează acreditările sale eco prin lansarea noului şi stilatului calculator “X Mark 1”, model realizat folosind plastic provenit din reciclarea lentilelor Canon Prism şi alimentat integral de energia solară, eliminând astfel prezenţa bateriilor.

Generaţia următoare de calculatoare business cu display aduc în prim plan noua modă şi noul concept prin oferirea unui design cu suprafeţe lucioase atât pe corpul calculatorului cât şi pe suprafaţa tastelor şi are ca ţintă grupul directorilor şi al profesioniştilor în pas cu moda. Atractivul şi durabilul model X Mark 1 este oferit în varianta negru sau alb lucios şi calcă pe urmele seriei de calculatoare Canon eco, demonstrând încă o dată angajamentul Canon de a reduce impactul asupra mediului.

Ecranul modelului X Mark 1 este creat din materiale reciclate, folosind resturi de plastic rămas de la realizarea lentilelor pentru camerele digitale Canon. Pe lângă reducerea impactului asupra mediului şi al consumului de energie, X Mark 1 este, de asemenea şi primul calculator Canon de business, alimentat doar de energie solară, fără a avea incluse şi bateriile de back-up conţinute de marea majoritate a calculatoarelor de acest tip de pe piaţă.

Modelul X Mark I este primul calculator Canon ce primeşte certificarea Blue Angel (Blauer Engel - http://www.blauer-engel.de/) pentru produse ecologice. Certificarea Blue Angel a fost prima şi cea mai cunoscută distincţie din lume. Încă din 1978 această distincţie a stabilit standardul pentru produsele şi serviciile ecologice selectate de un juriu independent, în conformitate cu criteriile definite. Certificarea Blue Angel este acordată companiilor, ca o recunoaştere a angajamentului lor pentru protejarea mediului.

“Modelul X Mark 1 este calculatorul de ultimă generaţie ce confirmă încă o dată angajamentul nostru în crearea de produse inovative, stilate şi ecologice în acelaşi timp. Calculatoarele noastre, realizate din materiale reciclate, vin în ajutorul companiilor şi consumatorilor pentru a reduce impactul acestora asupra mediului,” a spus Rainer Fuehres, Head of Canon Consumer Imaging, Europe. “X Mark 1 poartă angajamentul nostru dincolo de limitele oricărui alt produs, prin utilizarea de materiale reciclate Canon şi folosind doar energie solară pentru funcţionare.”

X Mark 1 deţine funcţii precum Cost, Sell şi Margin, permiţând utilizatorilor să rezolve rapid calcule de business fără a apela la foi de calcul sau formule complexe. Construcţia modelului X Mark 1 din materiale reciclate îl face ideal pentru companiile cu o politică de mediu strictă în privinţa achiziţiilor.

X Mark 1 urmăreşte filozofia Kyosei, o iniţiativă Canon ce introduce de-a lungul afacerii un număr de strategii şi măsuri menite să minimalizeze impactul asupra mediului.

Cracteristici cheie:
• Design stilat (pe alb sau negru lucios)
• Energie solară, nu necesită baterii
• Afişaj construit din materiale reciclate de la lentilele Canon
• Funcţii de business(cost/sell/margin)


Referinţă: http://www.canon-europe.com/Products_Solutions/index.asp

SURSA : Agora Media

Metode high-tech pentru copiere la Bacalaureat

La Bacalaureat se copiază pe rupte. Şi nu cu fiţuici sau cărţi în bancă, ci cu sisteme moderne care îi bagă pe candidaţi în spital.

Imediat cum a început Bacalaureatul, a început să curgă şi oferta cu metode de copiat. Iar dispozitivele sunt din ce în ce mai sofisticate. La fel şi preţurile, destul de piperate pentru buzunarul unui elev. Medicii avertizează că multe dintre aceste aparate sunt periculoase pentru sănătate.

De la 10 lei până la aproape 700 de lei. Atât costă dispozitivele de copiat, dacă navighezi un pic pe Internet.

Care e oferta? Zeci de aparate. Cum ar fi o cască minusculă pe care o introduci în ureche ori o cravată sau o curea în care se află dispozitive ce transmit date prin bluetooth. Nu puţini sunt cei care au folosit astfel de aparate.

La capitolul dezavantaje nu intră doar preţul aparatului, ci uneori şi al medicamentelor de care ai nevoie după ce ai folosit aparatul. Incidentele de acest fel sunt multe.

Cezara Danciu, medic specialist ORL la Spitalul Colţea, a declarat: "Am avut o studenta la ASE care vrând pur şi simplu să probeze un astfel de dispozitiv l-a introdus în ureche la 12 noaptea şi a venit instantaneu la spital din cauza faptului ca i-a dat un sindrom vertiginos foarte puternic. Prcatic, a încercat în toate felurile sa scoată acel magnet din ureche, însă nu a reuşit.

Medicii avertizează că dispozitivele care se introduc în ureche pot produce leziuni pe timpan şi chiar să îl perforeze.

Câteva dintre aceste "dispozitive pentru copiat" se găsesc de cumpărat pe Internet la următoarele preţuri:

Cască cu microvibraţii pe timpan - 10 lei
Handsfree cu microvibraţii pe timpan şi micro-căşti - 80 lei
Cravată bluetooth- 250 lei
Pix bluetooth- 350 lei
Microcască simplă- 399 lei
Microcasca + curea, portofel sau cravată- 649 lei

Sursa: REALITATEA.NET

marți, 23 iunie 2009

Cele mai grave zece dezastre naturale din istorie

Ne putem pregăti pentru ele, dar nu le putem preveni. De asemenea, putem să le anticipăm, dar nu le putem prognoza cu acurateţe. Dezastrele naturale sunt poate şi o lecţie dată umanităţii, dovedind că natura este stăpâna, şi nu oamenii care populează această planetă. Discovery Science a relizat un top al celor mai grave dezastre naturale din istorie.

10. Incendiul din Peshtigo, SUA - 8 octombrie 1871

Puţini au auzit despre el, însă incendiul din Peshtigo, Wisconsim este şi la această dată cel mai mare incendiu înregistrat vreodată în Statele Unite ale Americii. A distrus peste 400.000 de kilometri pătraţi de vegetaţie şi a provocat moartea a 1.200 de oameni.

9. ''Furtuna secolului'' - 12-15 martie 1993

11 tornade, vânt extrem de puternic, zăpadă, dar şi ploi torenţiale. Toate acestea au format în 1993 ''furtuna secolului''.

Fenomenele meterologice au cuprins o mare suprafaţă a continentului american, din Cuba şi până în Canada. Pagubele provocate de furtună s-au ridicat la 6 miliarde de dolari. De asemenea, milioane de oameni au rămas fără curent electric, iar 300 de persoane şi-au pierdut viaţa.

8. Cutremurul din Chile - 22 mai 1960

Nu a fost cel mai distructiv sau mai letal cutremur, însă a fost cu siguranţă cel mai puternic. Cu o magnitudine de 9,5 grade, cu epicentrul în Valdivia, Chile, cutremurul din 1960 rămâne şi la această dată cel mai puternic înregistrat vreodată.

Două milioane de oameni au rămas fără locuinţe, iar 1.600 de persoane au murit (deşi unele surse estimează 5.700 de decese). Sate întregi au fost acoperite de ape după ce cutremurul a provocat valuri tsunami în zonă. Valurile uriaşe au afectat şi Hawaii unde au provocat 61 de decese, dar şi Japonia, cu 138 de decese înregistrate.

7. Marea ''explozie'' a naturii din 3-4 aprilie 1974

Cea mai terifiantă demonstraţie a naturii a cuprins 148 de tornade care au străbătut 13 state americane în doar 24 de ore. Peste 5.000 de oameni au fost răniţi, iar alte 330 de persoane şi-au pierdut viaţa. Fenomentul meteorologic rămâne şi la această dată cel mai puternic din istoria SUA, ţară care ocupă primul loc în lume în ceea ce priveşte numărul tornadelor de care este străbătută.

6. Pompei 79 î.Hr.

Erupţia vulcanului Vezuviu a durat o zi întreagă şi a acoperit tot oraşul cu un nor gros de cenusă. Vulcanul a rămas activ şi acum. Ultima erupţie a avut loc în 1944 şi a provocat distrugerea câtorva sate din apropiere, dar şi a mai multor avioane americane.

4. Erupţia vulcanului Krakatoa - 26-27 august 1883

Când a erupt într-o serie de patru explozii în 1883, vulcanul indonezian Krakatoa a eliberat o cantitate de energie echivalentă cu cea a unei bombe atomice.

Erupţia vulcanului a zguduit întreg Pacificul provocând scufundarea insulei pe care se afla. Craterul vulcanului a ajuns astfel pe fundul oceanului provocând un tsunami care a acoperit cu apă 100 de sate şi insule din apropiere. Peste 36.000 de oameni au murit, majoritatea victime ale valurilor tsunami.

3. Uraganul Katrina

1.800 de oameni şi-au pierdut viaţa în deja cunoscutul uragan Katrina. Peste 80% din suprafaţa oraşului News Orleans a fost inundată.

2. Tsunami în Oceanul Indian - 24 decembrie 2004

Totul a început cu un cutremur foarte puternic. Cu o magnitutiden de 9.1 , cutremurul din insula Sumatra a fost al treilea cel mai puternic, dar şi cel mai lung cutremur din istorie. Mişcarea telurică a durat 8 minute şi a provocat vibraţii la nivelul întregii planete de cel puţin un centimetru.

Acesta a fost însă doar începutul. Valurile tsunami provocate de cutremurul iniţial rămân cele mai distructive înregistrate vreodată. S-au răspândit în 14 ţări, au ucis aproape 230.000 de oameni şi au lăsat 1,7 milioane de persoane fără locuinţă.

1. Marele potop

Tema unei inundaţiide proporţii uriaşe apare în scrierile mai multor culturi, de la Arca lui Noe din cultura creştină şi iudaică la cultura sumeriană, indiană şi chiar în legendele americanilor nativi. Marele potop aduce mai mult a legendă: întreaga planetă a fost inundată, păcătoşii au dispărut, iar speciile ameninţate cu dispariţia.

Cei mai muli oameni de ştiinţă tratează ideea ''marelui potop'' ca pe un simplu mit. Longevitatea acestui mit, dar mai ales prezenţa lui în istoria unor culturi atât de diferite i-a determinat pe cei de la Discovery Science să plaseze acest dezastrru natural în fruntea listei.

Sursa: science.discovery.com

CERN: Acceleratorul de particule de la Geneva va fi repornit în octombrie


Acceleratorul de particule, construit pentru a recrea condiţiile care au dus la naşterea universului, va fi repornit în luna octombrie a acestui an, a anunţat Organizaţia Europeană pentru Cercetare Nucleară (CERN). Oamenii de ştiinţă susţin că acum ştiu cum să prevină repetarea problemelor care i-au determinat să oprească experimentul la doar 9 zile de la declanşarea lui.

Acceleratorul va fi îmbunătăţit prin adăugarea unor noi sisteme de avertizare, în cazul în care vor apărea noi defecţiuni. De la apariţia defecţiunilor în septembrie anul trecut, au fost descoperite trei legături electrice suspecte, iar 53 de magneţi au fost înlocuiţi.

Maşinăria de 5,5 miliarde de dolari, cea mai complexă şi mai mare construită vreodată, s-a supraîncălzit datorită unei îmbinări greşite a cablului care asigura legătura între doi magneţi de răcire, susţine expertul CERN, Steve Myers, potrivit dailymail.co.uk.

Acceleratorul trebuie să producă intrarea în coliziune a protonilor care circulă în sensuri inverse la o viteză apropiată de cea a luminii, provocând desprinderea unor particule elementare încă neobservate fizic până în prezent. LHC va recrea, timp de o fracţiune de microsecundă, condiţiile care prevalau în Univers imediat după Big Bang, înainte ca particulele elementare să se asocieze pentru a forma nuclee de atomi.

Sursa: REALITATEA.NET

vineri, 19 iunie 2009

Cum să scapi de caniculă: Mersul cu cortul la munte pe toată perioada verii


Zeci de turişti din toate colţurile ţării au găsit soluţia ideală ca să scape de căldura sufocantă a oraşelor, dar şi de cheltuielile legate de întreţinere. De ani buni, ei se mută, pe perioada verii, pe Valea Cerbului din Buşteni, unde stau în rulote sau corturi.

Cum vine căldura, oamenii îşi fac bagajele, se urcă în maşini şi pleacă spre Valea Cerbului. Nu înainte însă de a anunţa administratorii blocurilor în care locuiesc să îi scoată de la întreţinere până la 1 septembrie.

Mutarea la munte, pe perioada verii, înseamnă pentru turişti economisirea a cel puţin 1.500 de lei.

SURSA : REALITATEA.NET

Ce se ascunde în spatele crizei economice şi cât de rău ne va fi, aflaţi de la Realitatea te priveşte

Ce se ascunde în spatele crizei economice şi cât de rău ne va fi, aflaţi de la Realitatea te priveşte.

Invitaţii Andreei Creţulescu sunt Virgil Măgureanu şi Iulian Iancu.

"Realitatea te priveşte" este difuzată de luni până joi, între orele 20.05 şi 21.00, şi este prezentată de Andreea Creţulescu.

Telespectatorii Realitatea TV pot participa activ la "Realitatea te priveşte" prin intermediul numărului de telefon 021.9409, tarif normal, unde pot pune întrebări, îşi pot exprima opiniile cu privire la subiectele discutate de Andreea Creţulescu şi de invitaţii săi sau pot face sesizări despre evenimente observate de ei.

SURSA : REALITATEA.NET

Azi este cea mai fericită zi din an



Dacă v-aţi trezit în această dimineaţă extrem de bine dispuşi şi nu vă puteaţi explica de ce, ei bine misterul este elucidat. Specialiştii au concluzionat că astăzi, 19 iunie, este cea mai fericită zi din an, aşa că bucuraţi-vă de ea!

Şi este dovedit din punct de vedere matematic că mai fericiţi ca azi nu vom mai fi decât la anul pe vremea asta. Un psiholog a inventat o formulă bazată pe prietenii, vreme şi vacanţă şi i-a reieşit că pe 19 iunie vom fi foarte mulţumiţi.

În ciuda recesiunii, se pare că secretul fericirii constă în lucrurile gratuite. "Cele mai importante în viaţă sunt relaţiile şi niciun pogon de bani nu poate cumpăra asta", a explicat Dr Arnall .

Formula fericirii: O + (NxS) + Cpm/T + He.
O- cand te afli in aer liber
N - natura
S- interactiuni sociale
Cpm- memoriile din copilărie
T - temperatură
He - nerăbdarea dinaintea vacanţei

SURSA : TABU.RO

Aparatul care curăţă sângele de viruşi şi toxine a fost proiectat în SUA


Specialiştii americani în boli infecţioase au pus la punct un aparat care ar putea revoluţiona prevenirea unor boli mortale, precum SIDA. Hemo-purificatorul poate elimina din sânge aproape orice virus, de la cel al gripei la HIV.

Aparatul pus la punct de specialiştii unei firme de aparatură medicală din San Diego funcţionează ca o instalaţie de dializă. Dispozitivul extrage sângele dintr-o arteră, îndepărtează virusurile apoi trimite sângele înapoi în corp. Astfel pot fi tratate mai multe boli infecţioase, de la gripa aviară şi rujeolă, la hepatita C şi chiar SIDA, în fază incipientă.Hemopurificatorul poate însă elimina virusurile doar înainte de instalarea infecţiei.

"Aparatul este proiectat să imite reacţia naturală a sistemului imunitar de eliminare a virusurilor şi toxinelor din organism înainte ca celulele şi organele să fie infectate", a spus unul dintre specialişti. Hemopurificatorul îşi demonstrează în prezent calităţile pe un pacient infectat cu virusul HIV, cel care provoacă SIDA. Pentru el, acest tratament poate fi ultima şansă.

Aparatul este deocamdată un prototip. Odată intrat în producţia de serie, acesta ar putea fi fabricat în două versiuni, una pentru spitale şi una pentru ambulanţe şi centrele de urgenţă.

SURSA : REALITATEA.NET
 
Blue Ice Template by Totul despre Blogger